miercuri, 14 octombrie 2009

mic studiu asupra albastrului

Pentru că frigul s'a hotărît să fie hoţ şi să se plimbe răzleţ pînă în centrul măduvei osoase, vuind chiar şi în cele două emisfere cerebrale, şi pentru că'l ştiam încăpăţînat şi neascultător la rugăminţi, l'am lăsat în pace.
Şi pentru că eu am fost cuminte, în timp ce'mi suflam în pumni pentru a putea mişca pixul pe coala ce absorbea noţiunile incerte, ferestrele din dreptunghiuri mari de lemn reflectau un cer vast, în care să te contopeşti şi să te ascunzi în acelaşi albastru de care mi se face uneori dor.
Şi'am gonit cu un ciob de eprubetă toate gîndurile ce se îngrămădeau să mă încălzească, încercînd să'mi amăgească simţurile şi atenţia, să mă atragă în vîrtejul lor mirosind a naftalină şi a ferfeniţe.
Mi'am muşcat buza , am întors privirea spre prezent,descîlcind crengile în care eram gata să mă încurc din nou, am strîns pixul, lăsîndu'l să preia cuvintele potrivite.
Cerul mă privea cu imensitate, un ochi de mare prea clar şi prea limpede pentru a fi sincer.

6 comentarii:

fedaykinn spunea...

ah, ce m-ai lovit cu albastrul asta de care nu ma pot lipsi jamais...

pushthebutton spunea...

E adevărat: e o minciună.

arc-en-ciel spunea...

Fedaykinn, o să iau comentariul tău drept compliment :)

Rareş, pînă şi minciuna are o fărîmă de adevăr.

fedaykinn spunea...

asa sa-i ramana numele :)

delaskela spunea...

cerul nu e niciodata sincer, e doar indiferent

arc-en-ciel spunea...

delaskela, eu cred că depinde mult şi de cum îl privim noi, direct în faţă, la microscop sau prin binoclu. asemenea oamenilor, şi cerul are mai multe înfăţişări.