miercuri, 14 octombrie 2009

pas roşu

Mîinile îi atîrnau în buzunare asemenea unor cîrlige agăţate la întîmplare de sîrma pentru rufe, degetele încercînd să se încălzească unele pe altele, să se protejeze împotriva valurilor de vînt ce adulmecau la fiecare deschidere a uşilor tramvaiului în staţiile cu soare colţuros.
Îşi pusese pantofi roşii, poate că în subconştient răsărise asemenea unui ghiocel speranţa că prietenul ei, vîntul,o va purta în vîrtej ameţitor în Ţara lui Oz, unde fiecare găseşte ce îi lipseşte.
Cerul era de sticlă, atît de neted şi limpede, totuşi atît de departe, iar lumina se lăsa fragmentată de siluete zgribulite ,căpătînd forme haotice.
O luase la întîmplare pe o străduţă tăcută, pantofii roşii sunînd a sec pe asfalturile sparte şi strîmbe, sprijinind case nelocuite, pe care ar fi vrut să le încălzească cu zîmbete şi spumă de lapte, să le îmbrace în tapet şi covoare groase, să le locuiască cu oameni-suflet care să stea tot timpul la fereastră, făcînd cu mîna necunoscuţilor cu pantofi roşii, aflaţi în căutarea unor răspunsuri.
Spera să se rătăcească.

4 comentarii:

Darael spunea...

Nu o sa reuseasca niciodata (sa se rataceasca). Pantofiorii sunt fermecati, stiu singuri drumul spre casa.

arc-en-ciel spunea...

Darael, poate doar rătacindu'se se poate regăsi.

Darael spunea...

Poate sunt pe drumul bun chiar si acum dar nu-ti dai seama.

arc-en-ciel spunea...

Darael, nu eu, fata cu pantofi roşii :). poate ai dreptate.