sâmbătă, 23 ianuarie 2010

note din casa somnului

Înainte să mă spăl pe dinţi şi să mă bag în pat, mi'am amintit de Tudor,primisem, în sfîrşit, prin M., cartea demult promisă, "Casa somnului". Îl cunosc de puţin timp,am împărţit cîteva aniversări, impresii despre cărţi şi două zile ploioase la mare. Pe lîngă castane, o mare nebună şi vînt dezlănţuit, am păstrat acelor zile amintirea unor discuţii neobişnuit de vii şi aprinse, fără vreun subiect anume, conturate din impresii, aşteptări, convingeri şi speranţe. Nelipsite, însă, de realism. Ne simţeam bine, noi, cei cinci, în jurul cănilor cu ciocolată caldă, groasă şi aburindă.

Am adormit, uitînd să închid cartea.

Tudor o privea atent, era aceeaşi, cu părul lung şi luminos, lăsîndu'se acum în voia vîntului, cu ochii mari şi curioşi ce se umpleau de tandreţe cînd îl priveau, cu zîmbet jucăuş . Trecuse mult timp de la acea primă zi, apoi o primă aniversare, anii de liceu, petrecerile, zilele de naştere,apoi o a doua, şi o a treia, chiar şi o a patra aniversare. Timpul trecuse peste ei fără să'şi pună amprenta, îi legase cu fire invizibile, de care nici măcar ei doi nu mai erau conştienţi, obişnuiţi,de acum, să împartă tot, chiar şi neînţelegerile, ajungînd, într'un final, la un punct de legătură, de unde, totul îşi relua cursul normal.
O privea cum o luase înainte, alături de ceilalţi, un pic mai înaltă, uitîndu'se mereu înapoi, să'i facă cu mîna sau să'i zîmbească. Cerul era gri, diluase şi marea, dar lui îi era cald. Se aplecă şi scrise, în nisipul rece şi tare, cu degetele îngheţate,ce simţea atît de puternic, aproape ca pe un alt organ, înăuntrul său.

Te iubesc.

Pînă să se ridice, cineva îi puse mîinile la ochi şi îi şopti în ureche.

Şi eu.

De dimineaţă, m'am trezit zîmbind.

2 comentarii:

Unknown spunea...

Si eu...

zenobia spunea...

A dreamer, mă bucur :)