aburi

nu m-ai văzut azi, am trecut de atîtea ori pe lîngă tine căutînd în privirile oamenilor grăbiţi cuvinte cu care să-ţi pot atrage atenţia, deşi erai acolo, în sfera ta încîlcită cu atîtea poveşti, aşa cum te găsesc din ce în ce mai des, departe de tot ce înseamnă asfalt pavat şi mese multe cu zgomote de jur împrejur. îmi era drag scrisul tău nervos şi aş fi vrut să pot vibra şi eu la fel, asemenea creionului acela cu vîrf tocit. mi-am exersat zîmbetele din recuzită în vitrinele neşterse de praf, cu manechine obosite şi fardate în culori ieftine, apoi m-am oprit pentru o clipă lîngă omul cu pălărie-circuit, pe borul căreia un şoricel îşi limita întreaga lume. mi-am imaginat cum, ţinîndu-te în braţe ai să începi să tremuri şi-au să-ţi crească fulgi de zăpadă pe şira spinării şi din vîrfurile degetelor ţurţuri lunguieţi şi ascuţiţi, şi cu cît te voi strînge mai tare cu atît va creşte mai repede gheaţa ca o pojghiţă pe trupul tău.
te-am găsit pe seară la aceeaşi masă, te salutau amici şi tu le răspundeai tăcînd, dar nu se supărau, îţi ştiau excentricităţile, nu se mai mira niciunul de ce la picioarele mesei se întindea o băltoacă.