poveste în miniatură

În pod e harababură. Cufărul cel vechi al bunicii, jucăriile copilăriei, albumele foto transpuse în galben palid, labirinturi păienjenoase, piese de mobilier desperecheate, aer închis şi'un strat gros de praf ce tăinuieşte întreaga încăpere.
Scările sunt şubrede, rar urcă cineva aici, poate doar pentru a mai abandona vreo vechitură, inutilă în viteza cotidianului. Ferestruica pătrăţoasă şi zăbrelită nu oferă decît un fuior anemic de vizibilitate, şi asta doar în zilele cu adevărat însorite.
În spatele cufărului închis cu lacăt, în care stau şi acum închise ţesături cîndva fine şi scumpe, dar roase de molii şi tăiate, stă pitit un geamantan, jerpelit şi părînd că a prins şi zile mai bune. Însă dacă cineva şi'ar face curaj şi l'ar deschide, ar intra într'o cu totul altă lume.
Să facem cunoştinţă cu Georgica Mărgica şi domnul Iliuţă. Cei doi şi'au întemeiat un adevărat cămin: un dormitor frumos decorat, un living cochet şi'o bucătărie în care se găteşte mereu ceva bun.
Domnul Iliuţă a fost actor în tinereţe, la teatrul de păpuşi pentru copii. Lemnul din care s'a născut e trainic, nu suferă de reumatism şi are o energie de invidiat. În pod a ajuns după ce un băieţel a ţinut morţiş să'l ia acasă, după o lună abandonîndu'l pentru o maşinuţă cu baterii.
La început s'a îngrijorat, i'a fost greu să se obişnuiască cu întunericul şi să înveţe toate umbrele, dar un licurici i'a arătat drumul cel bun.
Pe Georgica a întîlnit'o exact cînd aceasta se chinuia să fixeze uşa unui dulap miniatural. Amuţit de gingăşia fetei, domnul Iliuţă a uitat să fie cavaler, dar Georgica Mărgica i'a zîmbit şi l'a rugat frumos să o ajute. Avea cei mai frumoşi ochi pe care domnul Iliuţă îi văzuse vreodată, ca două picături de rouă ce'ţi spală sufletul de tristeţe, de'un albastru atît de calm încît ai fi vrut să te scufunzi cu totul în ei. Era gingaşă şi mică, îmbrăcată natural în acea mică lume închisă.
Georgica Mărgica fusese balerina de porţelan din setul bunicii de porţelanuri fine. Se rătăcise de celelalte piese, ei oricum îi plăcea mai mult să citească şi să asculte singurătatea. Acelaşi licurici ce'i arătase drumul bun domnului Iliuţă o ajutase şi pe ea să caute diverse lucruri de care avea nevoie : mobilierul îl luase din trusoul păpuşilor, cususe din aţe şi fire de mohair perdele şi pleduri, vopsise cu pensula unei sticluţe de ojă pereţii geamantanului, aprovizionase bucătăria cu toate cele necesare.
Nimeni nu ştie de cînd sunt cei doi împreună. Viaţa lor e mică şi simplă, încăpînd toată într'o poveste de iubire ce nu are nevoie de cuvinte pentru a fi lăudată.
Domnul Iliuţă şi Georgica Mărgica se înţeleg đin priviri şi îşi zîmbesc, în fiecare zi, în acelaşi fel inefabil al primei zi în care s'au cunoscut.
Noaptea aşterne cortina, capacul geamantanului se închide peste cei doi, vegheaţi de lumina gingaşă a unui licurici poznaş.