duminică, 18 octombrie 2009

rememorări

- E tîrziu, ar trebui să plec.
- Unde să pleci pe vremea asta? Mai stai, am pus şi apa la fiert pentru ceai.
- Nu ştiu dacă e o idee bună.
- De ce ? Suntem mari acum, amintirile nu ne mai pot juca feste, ce a fost a fost.
- Ar fi trebuit să plec o dată cu ceilalţi.
- Ei, dar a fost ideea mea să mai rămîi. De atunci nu am mai vorbit noi doi, aşa cum obişnuiam, de asta m'am gîndit să mai stai un pic.
- Deja vorbeşti despre atunci. Şi'mi pare aşa ciudat să fiu din nou în camera asta, numai noi doi. totul e atît de familiar, deşi anii au trecut, nici nu mai ştiu cîţi...
- Mai contează? Uite, chiar zilele trecute mă întrebam cum de am lăsat timpul să aşterne praf peste prietenia noastră. Ştiu că imediat după despărţire nu ar fi fost posibil, dar apoi, am fi putut încerca, măcar un telefon sau un mail, la aniversări şi de sărbători.
- Ştii cum e viaţa. Îţi promiţi că vei face multe lucruri, că de altele nu vei uita, le amîni, le reprogramezi, dar zilele trec, se fac săptămîni şi tot aşa..
- Aşa e. Ceaiul îl bei ca înainte, fără zahăr?
- Nu ai uitat.Tot fără zahăr...
- ...să nu'şi piardă aroma.
- Am să plec, îmi pare rău, e numai vina mea. Parcă totul s'ar fi întîmplat ieri, noi doi, nu ştiu..
- Şi eu simt la fel, nu am vrut să spun nimic, ştiam că ai să te sperii. Încă îţi pot ghici reacţiile atît de bine...nu pleca din nou, rămîi de data asta.
- Ştii de ce am plecat, cum ar fi putut rămîne totul la fel? Tot ce promisesei, tot ce planificasei, tu singur ai destrămat ţesătura, pînă la capăt. Ce puteam să fac?
- Ai dreptate, atunci nu avea cum să mai fie altfel. Dar acum ai de ales, şi ştiu că dacă ai alege cu inima, ai rămîne.
- Îmi amintesc că într'una din ultimele noastre conversaţii la telefon , plină de reproşuri , ţipete şi lacrimi, mi'ai spus că nimeni nu mă va iubi mai mult ca tine şi că într'o zi vom fi din nou împreună. Eu am rîs, ţi'am jurat că nu va fi aşa şi că nu ai dreptate. Şi acum...
- Crezi că e mai bine să'ţi asculţi orgoliul, aşa cum ai făcut dintotdeauna, crezi că aşa vei suferi mai puţin, crezi că aşa e cel mai sigur, să fugi înainte de lupta propriu'zisă şi apoi să te minţi că aşa a fost să fie. De data asta nu te mai las.

4 comentarii:

Rareș spunea...

Asta cu "e târziu" parcă am mai citit-o undeva :) Să nu-l laşi.

zenobia spunea...

Rareş, fiecare are cîte un "e tîrziu". dialogul e doar imaginar, dar eu, dincolo de ficţiune, aş fi plecat o dată cu ceilalţi. :)

Rareș spunea...

Evident. Glumeam, doar, pe seama coincidenţei.

zenobia spunea...

Doar? :)