static

Tramvai oprit între staţii din cauza aglomeraţiei şi a traficului corespunzător unei ore de vîrf. Priveam obosită pe geamul prăfuit, gîndindu'mă la gri'ul mării, fotografiat în amănunt pe retină.
O casă veche, ca toate celelalte pe lîngă care trec în fiecare zi, cu tocul ferestrelor scorojit de vreme şi nepăsare. Pe trepte, parcă aşteptînd dintotdeauna pe cineva care nu va ajunge niciodată, o bătrînă cu rochie trasă peste genunchii slabi, cu pantofi negri fără toc şi cu o basma peste păr, legată la spate.
Mîna dreaptă îi fremăta pe piatra scării, degetele urmînd un ritual, două bătăi cu palma, o rotire a pumnului,o ridicare din umăr şi o întoarcere a capului, bruscă şi atît de nelalocul ei, parcă cineva ar fi strigat'o şi ea ar fi tresărit speriată, ştiind că mai mult de atît nu poate face.
Un joc al corpului, repetat la fiecare jumătate de minut, un dans al degetelor, pe cît de monoton, atît de fascinant.
Dacă nu ar fi fost tremorul şi mişcarea umerilor, bătrîna mi'ar fi părut sculptată din aceeaşi piatră a scărilor, uşor ciobită.
De cît timp să fi stat şi cît timp să fi rămas acolo, nu am să ştiu.
După o staţie, prezenţa bătrînei pe scări a devenit incertă.