deslusirea diminetii ei

dimineata ea are ochii clari, asemenea unor cercuri de apa concentrice, din care se disting,cu lupa mica de pe noptiera, visele de peste noapte, aranjate cronologic, fiecare cu cate o eticheta de culoare diferita, pentru a nu fi confundate.

ea nu stie sa prinda oameni din copaci, nici macar atunci cand e avertizata asupra pericolului, ci sta cu nasul in firele de iarba, cautand un musuroi de furnici, pe care le strange intr-un borcan, le duce acasa, si le dreseaza pentru circul miniatural ce va avea premiera cat de curand.

es se juleste in marginile cuvintelor si le descoase tivurile, le analizeaza tesuturile si compozitia chimica, le schimba chiar si starea de agregare, si cu toate astea, inca exista cazuri nedeslusite, tinute sub lacat intr-un dulapior deasupra oglinzii, pe care il deschide acum din ce in ce mai des, din cauza unor anumite conversatii virtuale cu zgomot de bormasina. terapia inca nu a gasit remediu pentru asa ceva, insa ea stie ca in curand va putea construi o platosa din acele cuvinte stivuite, o platosa cu doua fete, o va apara pe viitor de orice cuvant deja existent acolo, insa puterea de centrifugare si viteza de sedimentare nu sunt suficient de puternice pentru a separa strict cuvintele incriminate. cu toate astea, ea este gata sa-si asume riscul.

ea isi lipeste nasul de geam si scoate mainile afara in ninsoare, linistea de acum e linistea renuntarii si a intelesului prefacut, cu toate ca pe interior mocnesc in fierbere atatea nedumeriri.

ea isi bea cafeaua si isi frige limba, e dimineata-pranz si timpul e pe spinarea furnicilor inca adormite. dialogurile se scriu agresiv si nimeni nu intelege nimic, argumentele se lovesc in aer inainte de a fi ascultate de urechile potrivite si tot ce-i orgoliu va rezista. in rest, ea va aduna cu mainile inca umede de la fulgii pitici resturile ramase din amintirea visului, isi va pune haina albastra in care i se intampla mereu cate ceva neprevazut si va astepta, la colt de strada, sa se iveasca.