marți, 4 ianuarie 2011

scrisoare pentru Maria, cea de după (prea) mult timp

Hai să fim scaune, Maria. Eu unul de lemn, micuţ,din acela cu trei picioare, pe care să se aşeze oameni ridaţi mirosind a tutun şi oboseală sau cu care să se joace copiii cu imaginaţie, în lipsa altor jucării. Tu ,” un scaun de pescar, bun în linişte, o dată cu gândurile şi foşnetul gutei, eventual util când mai apar în casă musafiri(..), un surogat,dar de încredere”.
Ţie ti-ar plăcea un scaun cu spătar perfect pentru spatele tău, să-l susţină bine, să asigure comfort şi energie. Eu ,Maria, vreau un scaun cu picioare arcuite şi spătar rotunjit, tapiţat cu un material de culoarea oului de raţă (cred) şi motive florale, atât de încâlcite şi complicate încât în momentele de singurătate să pot discuta cu si despre el.
Şi-am mai vorbi apoi, Maria, de încă două tipuri de scaune, despre care nu am să scriu, vreau să îmi spui tu prima de am dreptate sau nu.
Se face iar târziu şi mâine dimineaţa e sticloasă, iar eu nu pot dormi,deşi oboseala atârnă asemenea plumbului,se întind în minte fire electrice,paralele şi negre, de pe care tot şuşotesc, laolaltă, trei porumbei şi o cioară ,dar eu nu am cioc să le spun să vorbească mai încet, şi nici pene să mă apropii de ele fără să le sperii şi să plece. Am numai aceste cuvinte-mărgele, cu care nu stiu face altceva deocamdata, le aştern numai în scrisori-jurnal şi ţi le trimit ţie, Maria, la aceeaşi adresă necunoscută.

Niciun comentariu: