Ştiu că nu se potriveşte nicicum contextului actual, dar crezi că-mi poţi spune o prostie, aşa, ca o paranteză surdă şi mută apoi?
Se mestecă încetişor la masa de seară, feliile de lună au miros greu de labirint, dinţii se ciobesc în oglinda pătată cu vin a cuţitului de pâine, degetele de la picioare se sufocă în păienjenişul gros îmblănit.
Ridică-te, trebuie să faci câţiva paşi, oricât de greu îţi e. Uite , te ajut eu, sprijină-te de umărul meu. Aşa, încetişor. Hai, încă un pas. Foarte bine. Ai obosit? Ne oprim, doar să ajungem la pat. Încă un pic.
Are să mai ningă ? Într-o noapte am mâncat zăpada crengilor oarbe şi am băut şampanie din pahare cu nume de fată recent botezată. Cucuveaua s-a arătat în plină zi, fără să-şi rotească capul, mi-ai spui că avea penele cafeniu-deschis, asemenea cafelei cu lapte, îmi imaginez . Zborul ei a descris armonia, fără să ia o formă concretă, de cerc, elefant sau măr.
Să miros a cărţi, asta îmi doresc. Dimineaţa a cele proaspăt tipărite, cu cerneala înca neuscată, la prânz a alfabet si hârtie şi mâini, iar pe seară, când lumina devine liliachie, a cărţi uitate cu iz de camere încuiate, lacăte dojenitoare şi voci mici.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu