sâmbătă, 15 ianuarie 2011

telegar = cal tanar, iute, folosit la trasura

ma strangi tare de mana la fiecare cuvant necunoscut din dictionar.
le-ai scos din raft si le-ai scuturat de praf, mi-ai spus ca le ai din copilarie, volumul galben cuprinde cuvintele de la A-L, iar cel verde de la M-Z.
mergem la intamplare,deci, cu ochii intredeschisi si incordati pe literele micute, pentru a se lipi de noi, asa cum stam acum, umar langa umar, sunete si jucause intonatii ale unor cuvinte ca radina, pruja, protosinghel,tangaj,moletare si atatea altele, pe mine ma doare mana, si tu strangi din ce in ce mai tare fara sa iti dai seama nici macar ca eu am incetat sa privesc foile galbenii, ma uit la fruntea ta incruntata si tare mi-ar placea sa o pot decoji, asemenea unui fruct, sa ajung la miez sau poate la sambure, sa-i pot pricepe mecanismul de functionare, sa urmaresc impletirea sau nesuprapunerea unor sinapse, sa verfic drumul fosforescent al tuturor semnalelor trimise de acolo. ma strangi, eu am mana mica si s-a facut melc in mana ta mare, mai bine merg sa-ti iau un vocabular, le vom trece acolo, cu scrisul meu caligrafic si cu stiloul tau cu cerneala neagra, pe coloana mai ingusta, iar dupa linia subtire verticala rosie vom trece semnul egal, urmat de explicatie.

apoi, in zilele din ce in ce mai friguroase, cand intunericul se pravaleste pe neasteptate si intotdeauna prea devreme, cand luminile se pot micsora in functie de lenea vascoasa si somnolenta ce rareste simturile noastre, intre doua saruturi cu gust de portocala, avem sa spunem , pe rand,tu primul, cate un cuvant memorat.

Niciun comentariu: