ac

Îşi întorc hărţile cu susul în jos şi urmăresc drumul invers celui indicat de busolă. Iau primul tren oprit în gară atunci când ajung şi coboară cu o staţie înainte de capăt, de unde întreabă care este drumul spre cel mai apropiat hotel, dar se pornesc pe cărăruia şerpuitoare, spre somnoroasa ceaţă în care corturile vor dispărea ca prin minune.
Cred cu tărie în interpretarea semnelor şi se trezesc dimineţile povestindu-şi visele şi luând decizii pe seama lor. Le este frică doar de ceea ce se ascunde înăuntru şi nu de restul, înconjurător. Privesc stelele şi inventează nume şi poveşti în timp ce-şi trec mâinile prin părul iubiţilor, alinând oboseli, melancolii şi tristeţi. Beau doar vin roşu şi sec din pahare mari sau căni de plastic, iar cuvintele li se preling prin vene, căutând adevărurile proprii şi ace de siguranţă cu care să şi le lege la piept.
Îşi împletesc nopţile în pături numai bune de a înveli sperietorile de lilieci şi ciori, numai urechile şi le lasă pe afară, să poată auzi ascuţimea şi adâncimile sunetelor convergente sufletului.
Se incalţă cu tocuri, deşi nu ştiu să meargă pe ele, se întâlnesc cu oameni, deşi nu ştiu să fie ca ei. Se caută , ştiind că poate mai demult o mână hoinară le-a rătăcit câteva bucăţi, de aceea privesc atent fiecare pană de porumbel sau rest de morişcă.
Tot ce vor e să ştie să zâmbească pentru că sunt aşa şi nu altfel. Tocmai de asta, zâmbetul nu l-au învăţat şi nici nu le intră în reflexe.