moartea devine lut, moale şi deformabil, la contactul cu degetele se imprimă amprentele şi se frânge unitatea, o prezenţă nu chiar atât de străină ce se autoflagelează, străbătând oasele şi organele , absorbind şi adsorbind, curentând şi sărutând, minimalizând oricare alte senzaţii când se aşază pe umeri.
moartea are sute de clopoţei de alarmă şi activează fiecare por, se pun la pândă soldăţeii ce păzesc sufletul, se potcovesc caii pentru galop şi peste tot miroase a încins. moartea are, poate, singura carte de joc cu care poţi la fel de bine pierde sau câştiga. se întind de-a lungul trupurilor temătoare pânze aspre din material de sac, şi se taie copaci, şi se asamblează lopeţi, şi se aruncă pământ, şi se golesc cărţile de cuvinte ce se dezmembrează pentru iertare, căci moartea are o listă îndelungă cu bile negre. se ridică unduitor fumul lumânărilor, înecăcios şi vaporos, iar mâinile tremură şi peste colivă se face semnul crucii.
trecutul se face gol iar cântecele nu ştiu să râdă, căci ce altceva să spună, în afara neantului în care toţi ne aliniem, fără excepţie. în faţa unei forţe superioare, va conta oare cine am fost, cine am încercat să fim sau cine am fi vrut să fim? iar de-acolo, din carnea şi lacrimile celorlalţi, ce va rămâne, un gând sporadic de amintire şi rugăciune pentru nesiguranţă şi speranţă, sau cuvinte de plumb, legate de tot ce-i prea pământesc şi inutil?
moartea îşi coase morţii la gură, în timp ce se îndepărtează, urmărită de fricile cele mai mari şi nenumite.