În locul cuvintelor haşurez, în linii mari sau mai mici, uniforme sau deraiate, pagini întregi pe care le desprind apoi din spirala metalică şi le privesc în lumina oarbă a lămpii pitice de lângă saltea, lumină de care îmi apropii degetele să le încâlzesc şi să le număr înfăţişările proiectate pe perete. Hârtia ghemotoc lasă pudra de grafit pe buricele degetelor; ştiu, când am să privesc din nou peretele, umbrele se vor fi întunecat, cu sprâncene stufoase şi trăsături îngroşate.
Cu cât pun mai multe haine pe mine, cu atât îmi e mai frig parcă, deşi singurele bucăţi de piele neacoperite sunt faţa şi mâinile. Iar bărbia, chiar şi nasul, se mai cuibăresc în gulerul înalt al hanoracului, însă mâinile haşurează şi haşurează, şi li se face tot mai frig, ca şi cum creionul ar fi de gheaţă. Impulsurile ,plecând din vârful degetelor, se transmit aleatoriu.
Robinetele se învârt în gol, smalţul căzii e sărit, am să răcesc şi iar au să mă doară, adânc, ţipetele înţepenite ale pescăruşilor.
Repetitive, stările astea.
Numai himerele pereţilor îşi mai permit să danseze ritualic pentru un lighean cu apă caldă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu