o cămaşă nouă cu linii de culoarea frunzelor, verde închis, arămiu şi roşiatic, intersectându-se din loc în loc şi formând perimetre cu laturi diferit colorate şi da, cu nişte nasturi rotunzi, îmbrăcaţi şi ei într-un fel de material semi-lucios, unul verde, unul crem, unul verde, unul crem, şi tot aşa, acum abia îmi aduc aminte că tu colecţionai nasturi, şi vreau să zâmbesc, dar nu-mi mai trezeşti de fapt niciun gând, amintirile există, însă doar asemenea scrisului cu creionul, ce în timp se şterge uşor, rămânând doar urma vârfului pe foaia de hârtie.
vreau să fiu un om bun, dar nu prin lipsa greşelilor, din ele am învăţat mult mai bine cine sunt, şi eu, şi ceilalţi, ci prin presărarea de detalii, amănunte, mesaje, plasturi pentru copii pe parcursul oval al zilelor, prin înfruntarea ştampilei de instabilă emoţional şi incapabilă de a crede în iubire, prin tainica credinţă că toate astea nu-s decât praf de stele şi va veni o zi în care mă voi opri, tu mă vei opri, îmi vei pune piedică şi-mi vei şopti că e timpul, iar eu, promit, nu voi privi în pământ şi nu-mi va fi teamă să te îmbrăţisez, apoi să te urechez, uite, îmi sângerează genunchiul, să ne ducă taxiul acasă, unde de pereţi se sprijină aşteptându-ne cărţile, să se răspândească miros de iod şi rivanol, să mă usture şi să mă strâmb urmărindu-ţi curioasă atingerile atât de blânde şi atente,să ascultăm jazz şi să susţinem ritmul cu degetele de la picioare, să-ţi strecori mâinile pe pielea mea, apoi să trasezi cercuri arzătoare şi să mă priveşti cu totul, rugându-mă să nu-ţi mai las, de-acum încolo, nopţile singure.
vreau vreau vreau. să vreau.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu