miercurea, postată joi

Unele zile pur şi simplu se încăpăţânează să se deşire după voinţa lor. Să-şi aşeze pietrele chiar în dimineaţa tăioasă ca un geam îngheţat în care cana de cafea este neatentă şi îşi varsă conţinutul pe covor, formând o pată maronie acoperită de grunjoare de zaţ amărui, în care potrivirea culorilor firelor dintr-un led devine o treabă lunguiaţă şi anostă, cu convorbiri politicoase în uşa liftului şi analize extreme ale vremii, evident.
Ziua toată a fost seară parcă, iar prin fiinţele din mine treceau stâlpi de telegraf, limbajul redându-se onomatopeic, prin zgribulirea penelor şi tremuratul ciocurilor. În bucătărie, pe gresia cu denivelări acoperită cu o bucată de ziar, stau trei borcane cu gogoşari, de culoarea veselă a roşeţii, iar printre jumătăţile lor, zămbesc ondulat, din loc în loc, bucăţi de conopidă. Legături de hrean, ţelină cu frunze, peste cartea de bucate stă, citind conştiincios, o pereche de ochelari cu lentile rotunde. E cald în bucătărie, aproape vesel, o veselie molcomă în care vrei să ai un foc cu lemne trosnind şi un fotoliu încăpător şi un pled cusut din multe petice şi un ceainic pe o măsuţă cu picioare arcuite şi un borcan cu miere şi o farfurioară cu felii de lămâie şi o carte cu multe taine. Dar în bucătărie miroase puternic a oţet, te învăluie aroma acră ce irită mucoasa nazală, niciun fel de sentiment plăcut nu poate ieşi din şerpuirile oţeţite, de pe retină dispar, în ordine inversă, elementele decorative ale unei seri cu adevărat liniştite.
E frig, frig, frig, ştii şi tu că toţi suferim de asta, dar cum e să spui, cât timp mai poţi fi sincer, că-ţi e frig din interior, unde trecutul a umblat fără prea multe griji pentru teritoriul şi aşa afectat? Şi cum simţi, în timp ce încalţi a doua pereche de şosete flauşate, crescând,din rădăcină solidă şi ramificată, toate vânturile ce pot cutreiera un om şi toţi aricii pe care îi poate aduna un organ palpabil.
Jocurile noastre, inconştiente, periculoase şi alunecoase, ne fac piese de mozaic, grosolan puse laolaltă, numai că cine are ochi să analizeze detalii din acestea, nesemnificative, când viaţa e deja cu trei paşi înaintea noastră? Grăbiţi-vă, deci, azi e deja ieri, să stai cu ochii în ceafă nu face bine nimănui, chiar dacă în faţă nu-i nimic, dormi, mănâncă, munceşte, trage firul aţei ce face zămbetul să zâmbească şi pune un pas în faţa celuilalt până ai să uiţi că doar te prefaci.
Ai să uiţi,însă? Te trage cineva de mânecă: nu vezi că mă laşi aici, şi-ai să ţi-aminteşti într-o zi şi-ai să mă vrei înapoi , dar n-ai să mai ştii drumul pe care să apuci, căci vei fi ales între timp, mult prea multe răscruci fără să te întrebi ce vrei de fapt. Ţi-ar fi răspuns, oricum, neantul, doar pe mine mă lasasei în urmă.
Evantaie mari, din pene ale păsărilor exotice cu denumiri ciudate, care să emane căldură, şi aburi aiuriţi, prin care degetele noastre să tot formeze himere, îmbrăcând acestea, rând pe rând, costumaţii diferite, spre amuzamentul ignoranţei şi uitării.