Şi-a pus cerceii arămii în formă de porumbei, deşi nu avea niciun plan să iasă, doar o altă seară prea friguroasă, printre filme pentru spălarea amintirilor şi a inerţiei.
Ciocolata albă din plic are gust de orez cu lapte, de-asta a presărat nişte scorţişoară, şi tare ar fi vrut ca praful să formeze tot un porumbel. El doar s-a dispersat,neglijent, din loc în loc formând aglomerate de particule.
A prins a se gândi că uite, chiar mai devreme, când părea să iasă soarele, a trecut pe lângă un porumbel, alb cu pete negre, ciugulind liniştit pe un petec de iarbă, atât de calm, încât în pasul pe care l-a făcut pe lângă el i-a trecut prin cap simplitatea gestului de a întinde mâna şi a-l mângâia, poate-poate formele negre s-ar fi întins peste alb şi s-ar fi făcut gri. A regretat imediat această imagine, l-ar fi mângâiat şi atât, împrumutând un pic din catifelarea şi blândeţea penelor.
Un gest simplu, prea multe gânduri, niciun pic de spontaneitate, închistarea în care se înfofoleşte din ce în ce mai bine, timpul pe care îl presimte molatec şi fluid, tentaţia renunţării, rotaţia oscilantă a umbrelor prinse în piuneze, tristeţea alunecoasă din sunetele jazz-ului, plierea incorectă a felinarelor în cercul noptii, usturimea dermului străpuns de haina castanelor, foşnirea frunzelor ridate între degetele nervoase, apariţia unui pantof albastru călcând hotărât prin mormanele reci de meduze, scârţâitul metalic al forfecuţei de unghii croind nonsens printre foile de hârtie, senzaţia picantă a concentrării fugii în paralel cu ea, râsul mimilor de carton şi surpriza jobenelor lucioase.
Adormise. Doar porumbeii cercei mai ciuguleau, la intervale neregulate, din lobii urechilor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu