Ţi-ai pus ochii falşi şi ai privit, senin, prin structura cimentoasă a peretelui de grosime indescifrabilă ce ne desparte de atâta timp. Eu tocmai încălzeam apa, să curăţ podeaua de urmele lipicioase ale plastelinei, rămasă aşa de când ne jucam, încă, de-a ochii buni.
Cum ţi-a fost ziua?, ai întrebat, întinzând mâna după un sfert de gutuie.
Ei bine, azi m-am plimbat pe lângă case sărăcăcioase şi urât mirositoare, dar de o frumuseţe uimitoare, în faţa cărora m-aş fi aşezat, să ascult ecourile celor ce au trăit dincolo de zidurile scorojite. M-am rătăcit pe strada Vişinului, căutând strada Cireşului, în timp ce, prin zona inimii creştea rapid sentimentul că viaţa mea, aşa cum e ea, şi de care de cele mai multe ori sunt nemulţumită, ar fi putut fi chiar mult mai gri şi mai tristă. Pe la Gara de Nord erau oameni mulţi şi tabela cu sosiri şi plecări tot clipea alene, schimbându-şi culoarea irisului după fiecare redeschidere a pleoapei. Nu am avut curajul să mă urc în trenul albastru ce trăsese la linia 8 şi avea să plece în cinci minute, în schimb mi-am umplut plămânii cu pagini proaspăt tipărite, în timp ce mâinile alergau în galop după ultima carte a lui Cortazar. Depozitul de carte de la Gara de Nord e o încăpere prin care cu greu îţi faci loc, dat fiind faptul că aproape te împiedici sau iei în braţe la fiecare pas câte o carte, fie ea manual, cod civil, carte de colorat, roman sau carte de bucate. am oftat, ştiind că le las acolo, atâtea pagini în care mi-aş fi găsit elemente lipsă. Am uitat, în drum spre depozit am găsit pe jos o cheie, atât de ruginită, de culoare cărămizie, din aceea veche, cu capătul rotunjit. Am luat-o , nu se ştie niciodată ce uşi voi găsi închise. O altă gară, am intrat la clasa I, pe geam am văzut Madridul şi ne-am aşezat la masa aceea, dar închiseseră bucătăria, aşa că am băut doar vin, iar apoi am luat metroul în direcţia opusă, atât eram de departe de lumea asta. Apoi am ajuns acasă, dintr-un tramvai bolnav, aproape de a lua foc. Mi s-a făcut frig, deşi prin ţevi se aude apa cum încearcă să-şi facă loc. A început să plouă şi am tăiat o gutuie, aprinzând aragazul. Tu ce ai făcut azi?
Mai nimic. Am ascultat nişte muzică, cam atât. Apoi a venit ploaia şi mi-am dat seama că e prea târziu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
big sigh, as vrea sa-mi gasesc cuvintele atunci cand vin aici. si vin des, vin ca sa-mi inlocuiesc gandurile cu randurile tale.
verde ursuz, cuvintele sunt de prisos când ştiu pur şi simplu că eşti pe aici :)
Trimiteți un comentariu