sâmbătă, 30 octombrie 2010

consoană fricativă dentală sonoră

Ea cosea moş şi babă cu vârful limbii pe afară şi uşor încruntată pe-o linie de catifea, să poată uni capetele în jurul mijlocului. Aţa neagră se tot rotea împrejurul degetelor scurte şi cu capete rotunde, determinându-le uşoare nevroze, iar acum căuta să împungă, prin întunericul catifelat, în acelaşi loc, să nu se vadă apoi urât. Ea îşi agăţa masca la gât, pe ochi îi îngusta faţa şi îi turtea părul uşor ondulat, şi cu toate astea ar fi avut atâtea de ascuns.în jurul ochilor gol, doi ovali prin care pot trece, ca şi printr-un cerc de foc, voci ,priviri şi gesturi. Ea îşi punea pantofi cu toc şi rochie cu volane, de culoarea fildeşului, mergând preocupată prin holul îngust, să nu cumva să facă un pas greşit în afară.
Ea purta prea multe nume, cu multe consoane, dintre care cea mai dragă îi era „z”, şi-şi punea prin buzunare cuvinte decupate din ziare, ca de exemplu „zaharisit”, „zidărit”, arzător”, „zori”, „zăbrea”, „zig-zag”, îi plăcea să le găsească şi credea că mersul zilei respective depinde în cea mai mare măsură de interpretarea cuvântului extras. Ea avea multe nume pentru puţini oameni şi se descurca să le împartă egal, fără ca nimeni să o acuze de dezinteres sau lipsă de atenţie.
Ea asculta tăcerea unui câmp închipuit şi-şi lipea urechea de pământul cald şi crăpat, să audă caii ce veneau tocmai din capătul opus şi aveau să-i calce părul cu copitele. Se zgâia o zi întreagă la copii şi le dădea bobi de mărgele, sticloşi şi coloraţi, asemenea bomboanelor din magazinele de specialitate, cu rafturi întregi de sortimente gustoase.
Ea deschidea scrisorile după ce le citea mental, doar pentru a verifica dacă a nimerit măcar o idee, apoi le decupa în şir indian de oameni cu capete triunghiulare şi le agăţa la fereastră, până i le fura văntul. Ea dormea uneori pe pervaz, cu obrazul sprijinit de frunza grasă a unei muşcate şi se trezea adesea muşcând din flori. Ea visa ţigări subţiri cu gust de portocale şi doamne cu umerii drepţi îmbrăcate în haine bărbăteşti, trăgând cu arcul în ţinte prevăzute cu smaralde.
Ea scria pagini întregi fără spaţii între cuvinte, îi era milă să le despartă, când codiţele prin care se uneau se formau atât de simplu şi natural, iar uneori chiar desluşea unele noi, pe care le sublinia cu roşu, să le ţină minte. Ea nu uita să cumpere flori în fiecare zi, să le dăruiască primului străin ieşit în cale pe a doua stradă la stânga de unde i se năzărea să cumpere florile. Ea prindea drag de bătrânele ce vindeau pe ziare vechi şosete şi căciuliţe tricotate şi de bătrânii cu cărţi vechi şi decopertate, întinse la gurile de metrou, cărţi cu gust amar-dulce de amintiri şi praf, pe care ea şi le-ar fi îndesat în cavitatea toracică. Ea cosea moşi şi babe pe metrul negru de catifea al vieţii.

2 comentarii:

Anonim spunea...

ea lipea cu leucoplast peretii caselor crapate.

vlad

zenobia spunea...

Vlad, ea aşa făcea, într-adevăr.