luni, 1 noiembrie 2010

aşa au venit, pe rând, după somn: calmul ruperii de odihnă, resemnarea oboselii rămase undeva, adânc, nevindecată, cumva mulţumită de situarea ei îndelungată şi din ce în ce mai pregnantă undeva probabil nu prin preajma inimii, căci nu avem cum ştii ce spune inima, în cap se află de fapt centrele emotivităţii şi afectivităţii şi toate deciziile şi hotărârile noastre de-acolo pornesc şi-o iau pe traseuri mai lungi şi mai scurte, devin gânduri, apoi cuvinte, apoi se coagulează şi schimbă relaţii, privirile se luminează sau se umbresc, gesturile pierd naturaleţea sau prind aripi din pene din ce în ce mai des călcate în picioare, ridicate de pe trotuarele sparte şi dăruite; duşul cald şi tentativa inutilă de curăţare a stărilor amestecate şi suprapuse, numai crâmpeie neclare şi sufocate, incapacitatea de a înţelege după ce ordine se desfăşoară zilele noastre, atât de prost croite din materiale subţiri, strângerea din pumni peste imaginea unor femei lovite inutil , inutil , inutil , şi cuvântul acesta pluteşte deasupra apei fierbinţi în care aş vrea să mă topesc şi fără regret o spun, să dispar fără să fi existat vreodată, căci abaterea asta din ce în ce mai întâmplătoare, din ce în ce mai derizorie, traiul după definiţii stricate, valabile doar între paginile unde au fost puse, nu-mi ajunge, şi mă sufocă chiar, se cramponează tot de inutil, si eu sunt din ce în ce mai departe; mâinile tremurânde căutând cutia cu cafea, cea de rezervă, frica de a nu o găsi şi perspectiva de a trebui să pieptăn părul şi să mă îmbrac de stradă, să cobor, să salut, să cer o pungă cu cafea, să mă întorc, numai gândul mă extenua, dar am găsit-o, iar apa fierbea deja, nu mai ştiu câte linguriţe am adăugat, o voiam tare şi substitut al oricărei alte treziri interioare, apoi prima ţigară şi împrăştierea fumului în jurul paginilor hipnotizante şi acut fermecătoare, e Cortazar şi e tot, să devin minusculă şi să stau acolo, anaerobă, între pagini şi vieţi întrerupte, concentrate în momente unice, desprinse prin răzuirea cu atenţie şi grijă, e magicianul şi tristeţea vorbind din fiecare consoană mai ales, iar la a treia ţigară, apropiată foarte mult de tâmplă, fumul mi-a intrat în ochi, strecurându-se laş în spatele lentilei şi m-a făcut să plâng, chiar înaintea ultimului paragraf, pe care îl presimţeam neterminat, fidel stilului lui Cortazar, ca şi cum după ce aş fi închis cartea aş fi devenit personajul, într-o cabană solitară, ascultând muzică de Bach, scriind o scrisoare , apoi semnându-mă , apoi rămânând cu golul în priviri, asupra focului din şemineu, numai că eu eram aici, într-o bucătărie pe jumătate întunecată , plângând din cauza fumului de ţigară, sau cine ştie din ce alte motive , atâtea se pot găsi, fără întoarceri cu lupa pe dinăuntru, iar gustul pregnant amar şi uşor greţos al celor cinci ţigări fumate una după alta pătrunde în celule şi le usucă nucleul şi e abia, încă, dimineaţă.

Niciun comentariu: