Mi s-au crăpat buricele degetelor şi-au prins să picure, printre crăpăturile epidermei, cuvinte deşirate, asemenea ciorapului de lână agăţat de vreun colţ de mobilă ,cuvinte în care mă uit cu un telescop special, iar ele îşi tot schimbă înfăţişările, asemenea unui cameleon, şi tot încerc să le creionez contururile, dar cum se pune pe hârtie sensul bun pe care simţi că l-ai descoperit azi, întâmplător, în timp ce stăteai pe un al treilea scaun de pe al patrulea rând, stăteai cuminte şi ascultai,iar vocile şi fumul erau foiţe de ceapă sau cutii din ce în ce mai mici,tot ieşind una din alta;apoi a venit dedublarea,şi cealaltă tu se cocoţase pe unghiul stâng al ecranului şi privea cu ochii întredeschişi mulţimea, chiar de n-ai fi fost a ei tot te-ar fi observat,habar nu ai nici acum să bei bere fără să facă spumă,stai niţel strâmb pe scaun şi ai o mină serioasă, deşi de pe scenă se spun glume,improvizate chiar original. Tu eşti tot tu, dar nu poţi ghici, nu din poziţia aceea, de ce cealaltă nu este atentă şi cum pare să se estompeze, probabil că şotronul i-a atras iar mintea în cochilia aia vopsită de curând în dungi vişinii peste fondul verde, de unde proiectează mici oameni din plastilină cu picioare-ventuze, care să se lipească de fiecare gând al oamenilor mari şi să le măsoare schimbările până se transformă în cuvinte.
Tu,cealaltă tu, amândouă sau mai multe,e timpul să lăsaţi jocul la o parte,s-a făcut târziu, toţi ceilalţi au plecat,cuvintele îşi întind compoziţia pe jos, seamănă cu nişte amprente necunoscute,rotindu-se fără niciun sens pe podea.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu