marți, 23 noiembrie 2010

recompuneri

Am plecat în grabă, lăsând periuţa de dinţi pe chiuvetă şi nu în suportul ei, hainele încercate aruncate de-a valma peste patul nefăcut, cu lucrurile îndesate într-o geantă neîncăpătoare, pentru a mă linişti când am dat cu nasul de aerul neaşteptat de rece. Mă aştepta zâmbind, şi am trăit, greu de descris, o scenă de film, eu oprindu-mă la mijlocul drumului, fascinată şi în acelaşi timp mirată de aerul ei depărtat şi de zâmbetul calm ce o făcea să pară o iluzie, a întors capul şi m-a văzut, revenind, pe jumătate, la locul şi timpul întâlnirii, deşi a mers doar o parte din ea alături de mine, pe la cele trei teatre şi mica librărie, în care am găsit, atât de neaşteptat, „Joia dulce”, cu o copertă de galben stins, şi-am luat-o şi-apoi nu am mai putut privi nicio altă carte, a fost momentul ei şi atât, poate şi pentru gustul reamintit, de orele de română ce aveau , de fiecare dată, leitmotivul „întrebări?comentarii?” şi acele compuneri scrise cu stiloul negru, atât de elaborate şi minuţioase, acoperind, pe lângă paginile dictate, şi, răzleţ, idei proprii, apoi nota şi evaluarea foarte succintă a domnului profesor, de câte ori nu am vrut să-l pot trage de mânecă, să ne spună ce gândeşte cu adevărat.
Apoi, brusc, a plouat. Şi atât, nimic mai mult, un sunet de clopot, o alarmă, un scrâşnet din dinţi, o frână nervoasă, un bombănit şuierător, pentru ca apoi calmul şi semistaticul să revină în matcă, aproape am putea spune, cu siguranţă, ni s-a părut, tuturor.
Mergem la teatru,deci.
Oraşul a fost liniştit azi, pe străduţele centrale. Un restaurant cochet cu perdeluţe haioase şi ghivece cu flori la intrare,o cafenea nouă cu pereţi stivuiţi cu cărţi şi cuvinte pariziene inscripţionate, iar între ele, anacronice, faţadele distruse, obosite şi atât de trist frumoase, cu balcoanele din fier vopsit în roşu , cu geamuri sparte şi camere bănuit locuite de oameni prezenţi şi trecuţi, şi lacătele uşilor, şi bucăţile de carton ce acopereau fostele vitrine, şi ierburile crescute printre crăpături, şi cerul gri asemenea unei haine ce pare să ne cuprindă pe toţi.
Agenţia de turism avea multe foi cu oferte, cu pachete pentru sărbatori şi chiar pentru primăvara anului viitor, dar şi eu şi ea ne gândeam la locaţii ce nu se regăseau, din păcate, pe colile imprimate cu poze colorate.
Am jucat un joc, timp de trei zile, cu V. După stop joc, fiecare din noi a scris câte o frază cu cele cinci cuvinte-cheie. Iată-le:
Eu : „ Tulburător, aş spune, din inerţia plutitoare a embrionului s-a desprins un iz acrilic, iar eu, eu priveam sub efectul mut al antiendorfinelor.”
V.: „ Deşi au să se oprească înainte ca pătrunderea acrilică să aibe loc, antiendorfinele au fost propulsate înainte de propria lor inerţie acumulată în veacurile de accelerare catre embrionul inert, îmbrăcându-l în lichidul seminal, tulburător de clar, în lumina orbitoare a sfârşitului.”
Să mă trezesc, îmi tot spun, e aproape seară şi eu tot deraiez.

Niciun comentariu: