vineri, 19 noiembrie 2010

gânduri insomniace

Tu dormeai din ce în ce mai mult, eu călcam din ce în ce mai uşor cu tălpile goale împrejurul saltelei albe, cu cât dormeai mai mult cu atât deveneau mai largi cercurile paşilor mei. Aş fi încercat să te trezesc, dar nu avea rost, aveai nevoie de odihnă şi amândoi ştiam că va fi un proces lung. Nu puteam deschide nici măcar un pic fereastra, macaralele lucrau continuu, când nu erau ele, erau pescăruşii cu ciocurile pline de sunete ascuţite, de asta zilele se umpluseră de aer stătut şi suprasaturat de sentimentele mele de frustrare că nu am să te mai văd deschzând pleoapele şi cerându-mi o cafea. Purtam o cămaşă de-a ta, cadrilată, abia îmi ajungea până la genunchi, iar într-o zi au prins bucăţi din ea să cadă, la fiecare tresărire mai nedumerită a inimii mai cădea şi câte un pătrat de material. În fiecare dimineaţă făceam cafea, fără zahăr şi fără lapte, o aşezam lângă saltea şi speram să zâmbeşti chiar şi aşa, dormind, aveam nevoie să cred că într-un fel tu ştii că eu sunt aici şi te aştept.
Nu m-am gândit niciodată la cum ar fi fără tine. Erau toate legate împrejurul trupului tău static, cărţile, visele, cuvintele, tentativele de a rupe bariere şi da, iubirea, asemenea unui carusel în care mă învârt permanent de când te-am cunoscut. Apoi, într-o zi, au batut la uşă nişte oameni şi au spus că ar trebui să ies de aici, să iau aer, sunt palidă şi nu am să-ti fiu de niciun folos atunci când te vei trezi. Nu am vrut să plec, dar au minţit că asta ai vrea şi tu pentru mine, nu am ştiut ce să mai cred, i-am lăsat să mă ia de pe umeri, dar imediat cum am pus piciorul peste prag am fost sigură că nu asta e soluţia, pentru niciunul din noi. Era, însă prea târziu, închiseseră uşa cu cheia şi o pusesera în buzunarul costumelor. I-am întrebat dacă lăsaseră pe cineva cu tine, dar nu au răspuns, m-au dus într-o cameră cu pereţi albi şi au spus să mă odihnesc.
Îmi lipseşti, acum îmi trec zilele într-un alb imaculat, hainele, pereţii, lumina, oamenii, toţi sunt albi. Nu pot să dorm, ştiu că o faci tu şi pentru mine.

Niciun comentariu: