Ce puţină lumină are ziua aceasta. Din forţa şi expunerea zilelor trecute probabil că atât mai e acum,pur şi simplu. resursele sunt epuizate, se drămuiesc luminile aşa cum obişnuiau sau obişnuiesc încă oamenii săraci să-şi împartă mâncarea. Amorţeala dezorientată nu face decât să ne ducă într-un punct asemănător ameţelii produse de prea multă culoare, ne mulăm stările pe muchia vremii şi ce ne mai vine să stăm sub pled toată ziua, sau cel puţin mie, asta îmi vine să fac. Să stau, să citesc, să citesc, şi să citesc. E reconfortantă evadarea atât de facilă şi complexă, evadare de care mă bucur de fiecare dată altfel, căci sub paravanul cuvintelor stă iluzia vieţii, însă iluzia aceasta se proiectează mult mai intens decât întâmplările reale, deşi dacă stau şi mă gândesc, până la urmă, timpul pe care îl petrec citind se numeşte tot viaţă,chiar şi când analizăm gesturi, priviri, relaţii, viaţa însăşi, nu facem decât să trăim.
Cafeaua se bea azi dintr-o cană-cupă, albastră. Are multe de trezit,somnul a fost puţin, m-a prins ora trei dimineaţa citind. Îmi amintesc că mai demult i-am spus unui om, ce mi-a fost foarte drag, că nu am cum să-l cunosc niciodată cu adevărat, deoarece asta ar presupune să îl caut în toţi oamenii anteriori şi actuali, atât de mult îşi împărţea din ceea ce era. Iar pe mine, probabil, dacă va vrea cineva să mă caute, va trebui să o facă prin paginile răsfoite, sub unele cuvinte, intrinsec am lăsat acolo revelaţii şi linişti, deopotrivă.
E puţină lumina zilei ăsteia. De asta nu am să o las nedescoperită.
Tranzitul se face,evident, din ce în ce mai uşor. Nu aş fi vrut să fie aşa, dar nu mai am cum mă împotrivi. Va fi o vreme, poate, când voi reveni.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu