Privea, de undeva de sus, de la balconul deschis, trupurile trecătoare şi învălmăşite ale păpuşilor cerate, purtătoare ale unor gesturi sintetic naturale, mirosind a oameni, a vechi şi nou, şi poate din ce în ce mai puternic a aceiaşi, căci după un timp trăsăturile li se estompau, diferenţele şi particularităţile erau şterse de o mână pasageră, şi se coalizau cu toţii într-o masă compactă, uniformă,tasată sub privirile ce tocmai asta evitau, învârtindu-se pe circuite aleatorii în zadar, asemenea unei muşte ce se izbeşte de claritatea geamului pe care îl confundă cu libertatea.
Îşi pipăie membrele şi ţesuturile moi ce îi îmbracă muşchii şi oasele şi îi acoperă inima fluturândă şi gândurile ce-şi opun realităţile, căutând un capăt de care să apuce şi poate în care să-şi înfigă acid dinţii înfometaţi, lăsând sângele să se prelingă, impregnând cearceaful şi picurând aritmic pe parchetul proaspăt alunecos, numai bun pentru cursele unor soricei albi, suşa Wistar. E statică şi soarele blând îşi tot schimbă poziţia, nici ea şi nici pământul nu se învârt, au rămas cu toţii în acelaşi punct, imobil şi cert definit. În palmă are toţi bănuţii găsiţi pe stradă în zilele trecutului , despre care crezuse atunci că-i vor aduce noroc şi cărora le zâmbise, căci de pe undeva o gâdilase graba unei furnici. În curând avea să-i arunce în capul unui trecător, ce va rămâne impasibil, grăbind doar pasul. Iar ea se va întinde peste patul mototolit şi-şi va număra nesiguranţele.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu