Senzaţia acestor zile, trecutul palmelor peste ochi pentru a ispiti reinventarea,fuga falsă din concret,toate astea au fost spuse tăcând scriind, imaginar sau nu de pe marginea unui şotron încă proiect :
Tu cu ce te-ai încălţat azi?
Vechii adidaşi fără secrete şi mister.
Depinde cu ce urechi îi asculţi.
Nu. Deja sunt asimilaţi, uniţi de mine cu miliarde de căi şerpuite fără dimensiune sau masă,prin care informaţia se transmite instantaneu. Nu îi ascult. Îi simt.
Asta nu-ţi dă, totuşi, dreptul de a-i goli de mister. Am mâncat o frunză pârlită, am aruncat însă nervurile.
Păcat. Sunt cele mai crocante. Nu le-ai dat nici măcar o şansă? Momentan e verde şi albastru închis cu puţin alb. Dar se vor transforma în culori calde neomogene în curând.
Eu am văzut azi nişte lumini grase şi imense care au devenit repede peşti pe sub pleoape, dar şi nişte lumini subţiri, sunete de vioară.
Peştii de lumină.
Cu oase translucide şi fragile.
Acum oasele au devenit opace şi greţoase. Nu mai îmi pasă de ele. Nu mai transmit nimic. Sunt futile.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu