luni, 1 noiembrie 2010

omul frumos


nu o putem folosi, sper că şi înţelegi de ce. nici măcar în contextul viziunii tale reinterpretative asupra calităţilor nefolosite încă ale vechiului, nici măcar pentru simplul fapt că te leagă ceva de toate astea, nici măcar pentru că mă rogi. rămânem la planul iniţial, modele noi şi cusături directe şi simple, unghiuri, linii drepte, fără rotocoale, fără rotunjimi, fără interpretări, mergem pe stilul acesta de care am tot vorbit şi cu care am crezut că eşti de acord, de două luni de când plănuim expoziţia am crezut că ne înţelegem asupra acestor lucruri, iar tu vii acum, cu o zi înainte de deschidere şi-mi spui că vrei ca ea să fie ultima piesă prezentată, exact în forma asta, pentru că frumuseţea ei ţi se pare înduioşătoare şi complicată, şi esti sigur că, deşi în afara contextului, îşi va găsi locul cumva, poate chiar schimbată prin oamenii de care nu te îndoieşti că vor înţelege mesajul. iar eu îţi spun, prieteneşte, că eşti inconştient şi că nu sunt de acord, indiferent de argumentele pe care mi le aduci şi dincolo de o oarecare înclinaţie spre ideea ta de răbufnire şi încălcare a tiparului, şi dincolo chiar de prietenia noastră de atâţia ani, nu am cum să te susţin pentru că nu are să fie bine. nu ai cum să-i faci pe ceilalti să priceapă ce vrei tu să transmiţi, au să fie încântaţi de celelalte modele, atât de curat şi transparent lucrate, într-un stil comod şi franc, iar apoi, când palmele li se vor fi pregătit deja să aplaude, va apărea ea, peticită şi descusută şi atât de evidentă va fi diferenţa încât totul se va opaciza în minţile lor şi o vor lua ca pe un afront, ca pe o batjocură, se vor ridica şi vor pleca fără să încerce să gândească măcar, să descoasă , puţini poate vor rămâne şi asta doar pentru că o vor pune doar pe seama ta, vor spune, da, e o toană şi atât. răspunsul meu e nu.
în tot acest timp Vlad privea manechinul şi cuvintele îi treceau pe lângă ureche, omiţând realizarea unor conexiuni şi transmiterea unor semnale între sinapsele potrivite. mâine avea să fie o zi mare pentru el, vedea, abia acum, din mirosul rânced şi dezlânat, din cartonul rupt şi pătat, cum se reorganizează ideile şi se rearanjează gândurile, şi totul devine limpede, cum nu fusese niciodată. zâmbea, şi prietenul său credea că e forma de revenire la concret, dar Vlad ştia de-acum.


Sursa foto : Vlad

3 comentarii:

Rares spunea...

Cu siguranţă emoţiile au miros rânced şi dezlânat. Uneori.

zenobia spunea...

Rareş, cu siguranţă ai dreptate. Uneori.

Anonim spunea...

Tremurand si transpirand foarte putin, priveam hipnotizat fiecare urma lasata pe trupul ei conturat in uitare si vechi. miroseam fiecare aroma invechita, pe care prostul asta pe care il cunosc atat de bine o catalogheaza ca dezgustatoare si respingatoare. incercam sa gasesc unealta cu care a fost marcata fiecare secunda din viata, a ceea ce acum devenise femeia pe care nu am avuto niciodata.. si pe care nu o voi avea. fiecare ac ce a fost infipt in trupul ei stiam ca are o poveste ce va ramane etern uitata. o alta genialitate ce o sa pluteasca anonima si uscata in uitarea fiecarei gamalii, din cauza ingorantei mintilor cu circuvoutiuni drepte. el nu poate sa inteleaga cum o linie sincera, curata, gandita si trasata dupa mii de incercari nu inseamna nimic daca nu este alaturata formei moarte pline de viata. nu poate sa vada cum in momentul asezarii unei piese perfecte, sterile si lucide pe trupul acesta ciuruit de urmele creatiei in toate formele ei, se va declansa orgasmul genialitatii, iar vibratia volutelor feminine sar transmite in diafragmele privitorilor. cum dupa ce ar vedea colectia inodora de creatie calculata, ar putea sa inteleaga ce se intampla cand alaturi trupurile lor umane, transpirate, totului minimalismului. el nu poate vedea vibratia. sia atins plafonul.

Vlad