marți, 9 noiembrie 2010

Da,putea să o cheme şi Ana, şi ce-i cu asta? Dacă privea în urmă, pe firul apos al botezurilor anterioare,numele ei întreg era nespus încă.
Aseară se numise Olive, şi stătuse cuminte pe scaunul pluşat, ascultând, cu simţurile căscându-şi ochii şi gurile, un acordeon verde,o teremină şi un fierăstrău viu, iar omul cu faţa vopsită mieuna, alteori păsărea, alteori plângea, din când în când mai şi blestema. Olive vrusese atunci să fie clapa unui pian, sau mai bine un zimţ al fierăstrăului, trup tremurând ameţitor. Când îşi dăduse rochia violet jos, căzuse şi Olive, asemenea unui sâmbure de măslină aruncat pe farfurie;urechile, doar, mai miroseau umbros a vrăji.
Ana e o prescurtare, o scurtare a unei definiri permanente, un capăt al unui joc nou instituit, în care cuvântul clochard e la ordinea zilei, iar nouă ne place să ne privim oglinzile de sub şepcile cu cozoroace. Muzica alunecă senzual printre dinţi sticloşi , iar limbile se strecoară asemenea unui şarpe flămând, plimbându-şi corpul prin „r” şi „v”.
Doamne, dar câte doruri puteau să încapâ în fiecare nume cârpit de aceste patru mâini şi câte falduri de lumină îşi închiseseră obloanele când ele trecuseră, întâmplător, pe acolo?
Scormonesc, prin asperităţile ierburilor otrăvitoare, ele două, ea şi ea, încă Ana şi Poda.

2 comentarii:

verde ursuz spunea...

we should meet for some carturesti tea. some evening, when it's still autumn.

zenobia spunea...

it's a good idea,let's make it real:)