poate că

gust de rugină. uneori se întunecă brusc, oricât de multe lumini aş aprinde şi oricâte gânduri bune aş avea, uneori pare că frica are să învingă şi-are să închidă tot ce poate să fie încă. mă pricep să îndepărtez oameni, să tac , să mă încrunt, să plec, să mă mototolesc şi să strâng din pumni, dar nu pentru a schimba, ci pentru a mă resemna.iar scuza de a fi om s-a învechit, de undeva trebuie să apară o schimbare, nu? să crape toată tăcerea ce mă acoperă ca o apă neagră şi asemenea unui convalescent, să încep, prin paşi mici şi cu răbdare, să simt din nou.